vineri, 29 iulie 2011

Vara, în parc (compunere de Ioana-Victoria Nedelcu)

     Eu sunt în parc. Cerul este înveşmântat în nuanţe de roz, galben şi albastru.  Soarele parcă se scaldă în lacul din parc . Copiii se plimbă cu bicicletele. Porumbeii zboară încetişor deasupra capetelor tuturor. În timpul acesta, mierlele cântă, împreună cu alte păsări. Parcă toate ar da un concert. . Mă aşez în iarbă. Îmi rezem capul de muşchiul gros care acoperă copacul. Briza uşoară a verii îmi ridică puţin părul. Închid ochii. Deodată, tresar. Strigăte de copii zglobii se aud. Mă cheamă să mă joc cu ei. Mă ridic leneşă de pe iarbă. Soarele mă orbeşte cu strălucirea lui şi mă mângâie pe obraji. Mă îndrept spre copii. O fetiţă de vârsta mea, cu părul parcă de aur, roşie în obraji aleargă spre mine şi-mi dă mingea ei cu buline. Urma să ne jucăm cu alţi patru copii "Raţele-şi-vânătorii". Mă amestec în aşa-zisul  "cârd de raţe" şi încep să mă feresc de mingea ţintită de aşa-zişi vânători. După ce terminăm cu jocul, suntem de acord să jucăm "Pituluşul". Mă ascund cât pot mai bine în spatele unui copac. Însă, sunt descoperită foarte repede. A doua oară, mă fac una cu tufişul. De data asta, sunt greu de găsit! Într-un târziu, mă văd şi pe mine.Ufff... Oare ce ne mai jucăm acum? "Telefonul-fără-fir"? Nu. "Mâţa"? Nu. Fotbal? Doar băieţii. Până la urmă , hai să ne apucăm să culegem flori, din care ne facem coroniţe. După ce împletim coroniţe ce mai facem? Nimic, pentru că începe să se lase amurgul. Toţi plecăm acasă. Noaptea, ca o plapumă neagră , acoperă oraşul. Dar eu nu mai apuc să văd stelele sclipitoare şi luna. Sunt deja în lumea viselor...

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu